BRAINGARDEN EDUCATION SRL este un start-up finanțat din fonduri europene în cadrul Romania Start Up Plus prin proiectul Start-up@CENTRU (ID 105851).
Obiectivul nostru principal este să îmbunătațim experiența jocului prin oferirea unei “modalități mai inteligente de a se juca”, proces care inspiră creativitatea, stimulează curiozitatea, dezvoltă gândirea analitică, capacitatea de concentrare, memoria, motricitatea și o serie de alte abilități punctuale.
Credem în potențialul și unicitatea fiecărui copil! Chiar dacă unora dintre ei le este mai ușor să-și manifeste talentele și pasiunile încă de la vârste mici, cu sprijin și îndrumare potrivită, fiecare copil își poate descoperi vocația, parcurgând astfel cu mult entuziasm și satisfacție drumul spre reusită.
Cunoaștem foarte bine provocările vieții de părinte și de aceea ne-am propus să sprijinim atât parinții cât și persoanele implicate în activități didactice, să descopere și să dezvolte potențialul nativ al copiilor într-un mod plăcut și eficient, prin intermediul jocului.
Expunerea timpurie a copiilor la activități educaționale adecvate vârstei, stimulează dezvoltarea diferitelor tipuri de inteligențe, ajutându-i să creasca armonios și să se adapteze cât mai bine mediului înconjurator.
Toate jocurile, jucăriile, cărțile și materialele propuse de noi sprijină dezvoltarea uneia sau mai multor abilități din sfera inteligențelor multiple.
Suntem promotori ai educației STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), abordare bazată pe observație directă, experiment, logică, ințelegerea lucrurilor și fenomenelor ca facând parte dintr-un sistem și vrem sa facilităm astfel pregătirea timpurie a copiilor pentru meseriile viitorului.
Have FUN growing SMART! e principiul care ne ghidează în descoperirea și alegerea celor mai bune și utile resurse, pentru că joaca nu e doar o activitate placută ci și o călătorie de cunoaștere.